SUBIECTUL 97

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 97 (Vasile Voiculescu, Poezie)

1 palat; buzdugan; crăiasă

2 Cele două puncte de la sfârşitul primului vers marchează o pauză în vorbire, posedând rolul de a introduce enumeraţia concepută de următoarele trei versuri.

3a pune pe gânduri; a cădea pe gânduri; a zbura ca gândul şi ca vântul; a bate gândul

4 teme/motive literare: creaţia, menirea poetului, cuvântul

5 Prezenţa eului liric este marcată de verbele şi pronumele la persoana I singular: „le momesc”, „le strunesc”, „m-”, „mă”.

6 Metafora „surugiu la cuvinte” sugerează rolul poetului şi anume acela de a conduce cuvintele şi de a le potrivi cât mai bine în rime şi versuri.

7 Poezia este o artă poetică deoarece ideile poetice cuprinse în text fac referire la modul în care este realizată creaţia, dar şi la menirea poetului. Creaţia este văzută ca un basm, iar menirea poetului este aceea de a-şi folosi toate darurile în migăloasa muncă de a potrivi cuvintele, în rime şi versuri pentru a umple „albele pagini”.

8 Strofa finală pornește cu îndemnul „Loc,loc!”, destinat să anunţe sosirea rădvanului dar şi destrămarea a tot ce se realizase, fapt subliniat de metafora „se destramă crăiasa de imagini”. De acum se instalează un haos, redat prin personificarea „Amuţesc, speriaţi, zurgălăii de rime”, se pare că rimele nu mai au aceeaşi valoare, iar cuvintele se rup unele de altele („Chingile se rup, caii răzvrătiţi, cuvânt de cuvânt.”) În ultimele versuri apare dezamăgirea că deşi poetul şi-a pus în slujba poeziei toate darurile, totul dispare rămânând doar urme pe paginile albe.
9 Poezia aparţine tradiţionalismului prin tematică, poezia văzută ca un basm şi prin tonalitatea elegiacă din final, când predomină sentimentul de tristeţe deoarece poetul nu a reuşit să creeze ce şi-a propus, totul se destramă, iar paginile care trebuiau umplute rămân albe.