SUBIECTUL 96

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 96 (Vasile Voiculescu, Pe cruce)

1 arşiţă = dogoare; ocărau = huleau

2 Rolul cratimei în sintagma „la picioarele-i zăcea” este acela de a realiza pronunţarea legată a celor două parţi de vorbire diferite: substantivul şi pronumele neaccentuat în cazul dativ.

3 a-şi face cruce; a-şi duce crucea; în cruce

4 Discursul liric este descriptiv pentru că prezintă multiple figuri de stil - epitete („arşiţa grozavă”, „curata-i frunte”, „lumea cea pribeagă”), imagini vizuale ( „Măslini fără de deunze dormeau), imagini auditive („râdea cu hohot gloata”) şi pentru că redă măsură spaţială („Pe stâncile Golgotei”, „În vale…dormea Ierusalimul”).

5 Textul aparţine tradiţionalismului interbelic şi are ca temă centrală tema caracteristică a acestui curent şi anume conştiinţa religioasă ortodoxă. Invocarea pasajului biblic este o altă temă caracteristică şi anume aceea a întoarcerii spre primar, spre primordial. Redarea cât mai fidelă a răstignirii lui Isus se subordonează încercării de recuperare a rădăcinilor.

6 Versul „Şi-adânc zbucnea blestemul în inima de mamă” face referire la suferinţa Mariei, mama lui Isus. Adverbul „adânc”, pus în faţa verbului „zbucnea” sugerează violenţa şi profunzimea chinurilor interioare ale mamei. Utilizarea cuvântului „blestem” pentru a arăta nenorocirea personajului liric Isus arată imposibilitatea de a schimba ceva şi faptul că destinul trebuie împlinit. Sintagma „Inima de mamă” înduioşează, sporind tragicul, dramatismul versurilor.

7 Cadrul exterior se află în relaţie directă cu personajul liric, chinurile şi, în final moartea lui Iisus, determinând şi schimbările naturii. Chiar cândva ca Isus să moară, îndată ce suferinţa lui este maximă, natura se dezlănţuie violent prin arşiţa grozavă şi prin vărsarea lavei. Când Iisus este cuprins de somnul morţii chinul se sfârşeşte şi pentru natura, „Ierusalimul doarme”. La fel şi măslinii, însă prin intermediul acestora se vede faptul că natura simte pierderea, căci ei sunt fără frunze.

8 Prima strofă a poeziei conține apropierea morţii lui Isus. întâia propoziţie, prin simplitatea ei şi prin alăturarea numelui lui Isus de verbul la imperfect „murea” accentuează tragicul şi solemnitatea momentului. Ea este urmată de epitetul „arşiţa grozavă” care face legătura între personajul liric şi exterior. Viaţa lui Iisus redată prin metafora „pălea fruntea-i curată” se stinge din cauza sângerării şi a spinilor. Pornind de la acest vers se poate presupune că poetul prezintă timpul în care viaţa, reprezentată de elementele legate de credinţă (cruce, curat, cerul) este învinsă de moarte, reprezentată de elemente precum sângerase, spinii. Natura, dezlănţuită, personificată se dezlănţuie şi ajută la acest ocazie de răscruce.
9 În opinia mea, viziunea poetului asupra acestei scene biblice reiese foarte expresiv din versuri. În primul rând, mijloacele artistice (figuri de stil, propoziţii scurte) reuşesc să redea tragicul şi gravitatea momentului. Apoi, reacţiile celorlalte personaje lirice, disperarea mamei, ţipatul Mariei Magdalena, neputinţa ucenicilor accentuează şi mai bine momentul făcând apel la conştiinţa creştină, tema centrală a tradiţionalismului interbelic.
Nu în ultimul rând, adaptarea naturii la suferinţele personajului liric Iisus este un element prezent şi în Biblie care apropie viziunea autorului de viziunea religioasă.
În concluzie, poezia „Pe cruce” redă viziunea poetului reuşind în acelaşi timp să sensibilizeze ctitorul.