SUBIECTUL 93

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I . 93 (Nichita Stănescu, Ploaie în luna lui Marte)
1. „infernal", „concretă", „mansarde”

2. Substantivul Marte este scris cu majusculă deoarece reprezintă numele zeităţii romane a războiului şi a vegetaţiei.

3. a pune suflet, a-şi da sufletul, din suflet, cu sufletul la gură

4. Tema iubirii; motivul ploii, motivul zborului, motivul Lorelei, motivul zeului Marte.

5. Rima strofei a treia este încrucişată şi feminină. Măsura strofei a treia este de 9 -11 silabe.

6. Momentul imperfect al verbelor din primele doua strofe are rolul de rememorare nostalgică a trecutului. Iubirea de altădată este proiectată în mit cu ajutorul imperfectului („ne iubeam”, „ploua”, „dansau”)

7. Personificarea „Pereţii odăii erau / neliniştiţi [...]" este uzată pentru a sublinia că în faţa iubirii celor doi, până şi lucrurile care, de obicei, sunt de neclinit, îşi pierd această calitate, sentimentele îndrăgostiţilor reflectându-se în tot ceea ce îi înconjoară. Tot prin personificare, „sufletele noastre dansau”, se exprimă bucuria existenţială intensă, căci pentru îndrăgostit societatea apare ca un miraj continuu.

8. În penultima strofă se prefigurează ruptura dintre îndrăgostiţi, lucru sugerat de primele doua versuri, care conţin o fotografie vizuală: „Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi / lăsasem în lume odaia". Uitarea odăii unde ei se iubeau şi înălţarea marchează distanţarea îndrăgostitului de iubita sa. De altfel, chemarea iubitei cu numele Lorelei (în mitologia germanică, sirenă a Rinului care atrăgea corăbierii într-o zonă stâncoasă, provocându-le moartea), asociat iubirii tragice, imposibile în romantism, sugerează destrămarea cuplului erotic.
Imaginea auditivă „Tu mă strigai din urmă", urmată de repetiţia „răspunde-mi, răspunde-mi" vin să sugereze faptul ca îndrăgostitul îşi lasă iubirea undeva departe, el îndreptându-se spre alte idealuri, iar vocea iubitei răsună ca un ecou îndepărtat.
Ultimul vers poate fi interpretat ca o întrebare retorică din partea iubitei, care îl pune pe îndrăgostit să aleagă între iubirea lor („oamenii") şi alte idealuri, înalţătoare, dar care pot fi efemere („ploaia")

9. Expresivitatea este o caracteristică a limbajului poetic dată de multitudinea figurilor de stil şi a procedeelor artistice regăsite în text.
În poezia Ploaie în luna lui Marte de Nichita Stanescu, întâlnim imagini vizuale ca „norii curgeau", care fluidizează ideea trecerii implacabile a timpului. De asemenea, se remarcă personificările „Pereţii odăii erau / nelinistiti [...]" şi „Sufletele noastre dansau", care sugerează fericirea îndrăgostiţilor şi rezonanţa universului înconjurător la sentimentele lor. Ploaia este o metaforă a vieţii, a instinctului, a bucuriei existenţei.
Metafora „mie-mi plouă zborul, cu pene" sporeşte expresivitatea textului, la fel ca şi imaginea vizuală „Şi mă-nălţam", cele două impunâd motivul zborului, al înălţării, al depăşirii limitelor banalului, prin iubire.
Epitetul superlativ „ploaie de tot nebunească", din ultima strofă, este ca o ultimă aducere-aminte a dragostei pe care cei doi au trăit-o „în luna lui Marte".