SUBIECTUL 89

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

II. 89. (speranţă)

Sunt de acord cu afirmaţia „Lumea are trebuință de speranţă ca de lumină.” Aceasta subliniază faptul că speranţa este o necesitate a sufletului ce nu poate fi ignorată. Speranţa este lumina sufletului, ea călăuzeşte şi înalţă spiritul.
În primul rând, în viaţă, individul se loveşte de tot felul de obstacole, de greutăţi. Existenţa este un şir de victorii şi eşecuri, iar fiinţa umană nu poate rezista decât dacă găseşte în propria interioritate puterea necesară de a merge mai departe. O întocmai sursă de putere de renaştere este speranţa. Speranţa este hrană spirituală, întăreşte spiritul. Renunţarea la lupta cu viaţa, incapacitatea de a depăşi deznădejdea ameninţă integritatea şi probabilitatea fiinţei de a evolua. Dacă lumina permita ochilor să vadă ceea ce este în jur, speranţa deschide ochii sufletului arătându-le că există o cale de a merge mai departe.
Un al doilea argument susţine ideea speranţei care încălzeşte sufletul, consolează. Aceasta întăreşte spiritul în sensul că oferă sentimentul unei posibile salvări. Cuprins de speranţă, omul nu mai are impresia că eşecul său are dimensiuni catastrofale. Înţelege că ceea ce i se întâmplă aparţine normalităţii vieţii şi că, în definitiv, va trece, acordând loc renaşterii spirituale. Speranţa pune totul într-o lumină mai blândă, îndulceşte amarul vieţii şi încălzeşte sufletele împietrite.
În concluzie, speranţa este necesară spiritului, progresului în plan spiritual aşa cum lumina face posibilă vederea, pentru că dăruiește puterea de a depăşi eşecurile, de a merge mai departe şi de a înţelege că nu totul e atât de întunecat cum ar fi pare.
(Mara Moroşeanu, 12G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)