SUBIECTUL 86

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 86 (Radu Stanca; Frunzele – Elegie de toamnă)

1. Sinonimul contextual pentru cuvântul învăluită este „îmbrăcată” şi pentru a depăna este „a desfăşura”.

2 Cuvântul a cărui formă nu mai este conformă cu normele limbii literare actuale este „alăturea”.

3 în ceasul al doisprezecelea, a se da de ceasul morţii, a-i suna ceasul

4 Structurile care pun în evidenţă prezenţa eului liric sunt: „Aşează-mi-te alăturea”, „Fă focul”, „Fereşte-mă”, „preumblă-te”

5 O temă prezentă în text este efemeritatea fiinţei umane, trecerea ireversibilă a timpului şi un pretext literar este cel al toamnei şi al frunzelor moarte.

6 Uzitarea modului imperativ al verbelor este o marcă a lirismului subiectiv şi implicit a eului liric. Astfel, poezia capătă forma unui monolog adresat. Formele de imperativ exprimă voinţa hotărâtă şi cererile arzătoare ale eului liric ce iau forma unor porunci adresate fiinţei iubite. Chinuit de ideea efemerităţii fiinţei umane şi de regretul vremurilor apuse, acesta doreşte cu tărie să evadeze din realitatea dezolantă. Tonul autoritar, ritmul alert al confesiunii este susţinut de folosirea modului imperativ care sugerează concomitent deznădejdea şi disperarea eului liric.

7 Frunzele moarte purtate de vânt simbolizează atât efemeritatea fiinţei umane cât şi cât de nesimnificativ şi neputincios este omul în faţa naturii, în raport cu universul. Momentul trece în mod ireversibil iar omul este purtat prin viaţă ca de exemplu frunzele uscate de vânt, neputând să se împotrivească destinului. Conştientizarea dramei umane, a realităţii necruţătoare generează deznădejde, angoasă, dezolare. Astfel, eul liric este înspăimântat, este cuprins de tristeţe, căutând refugiu şi alinare în iubire.

8 Titlul poeziei, „Frunzele-Elegie de toamnă”, fixează motivul central al acesteia, toamna. Prin referire la specia genului liric, elegia, este anticipată încărcătura afectivă a poeziei, sentimentele dominante fiind melancolia, durerea, regretul. De asemenea, titlul prefigurează ideea de ansamblu a textului, aceea a spulberării iluziilor şi speranţelor la gândul perisabilităţii fiinţei umane. Este dezvăluit şi elementul central în jurul căruia gravitează întregul discurs liric, frunzele, şi care, reluat în cadrul fiecărei strofe, accentuează ideea deznădejdii, a disperării şi tristeţii eului liric. Astfel, încă din titlu este fixat cadrul normal metaforic, toamna cu frunzele moarte, cadru necesar exprimării unor trăiri de o asemenea gravitate şi intensitate.

9 Limbajul poetic se remarcă prin expresivitate. În cadrul poeziei, expresivitatea este concepută prin figurile de stil existente, precum metafora, personificarea, inversiunea cu rol de accentuare a ideii poetice. Astfel, se remarcă personificarea „frunzele sub paşi, cum gem” care se reprezintă totodată într-o poză artistică auditivă. Personificarea e menită sa exprime zbuciumul interior, deznădejdea şi durerea provocate de drama omului a cărui speranţe s-au spulberat. Amploarea suferinţei interioare şi a temerilor este evidenţiată prin inversiunea „vasta urgie”. Expresivitatea limbajului poetic este dovedită şi de uzitarea metaforei, cum este cea din versul „Să nu simt frunzele cum zboară în vânt”. Prin intermediul acestei metafore este vehiculată ideea trecerii ireversibile a timpului care ia cu sine toate speranţele. Eul liric ar dori să se sustragă acestei realităţi dureroase şi să oprească timpul, ceea ce reiese din verbul la modul conjunctiv „Să nu simt”.
Astfel, expresivitatea la nivelul limbajului poetic se realizează prin intermediul figurilor de stil folosite în cadrul poeziei.