SUBIECTUL 73

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 73 (Alexandru Philippide, Secrete şi mistere)

1.molcom= încet, uşor
steril= nefertil, neproductiv

2. “Tu, monstru al fierbintelui Egipt” – în acest vers, virgula separă vocativul “tu” de restul propoziţiei.

“Un plat pustiu, sarac, steril, urat ” – în acest vers, virgula desparte părţi de propoziţie de acelaşi fel, mai precis, atributele adjectivale “pustiu”, “sărac”, “urât” şi “steril”.

3. “cine-a cioplit acele chipuri”

4. Tema poemului “Secrete şi mistere” este, aşa cum reiese încă din titlu, descifrarea misterelor lumii. O alta temă este trecerea timpului.

5. Prezenţa eului liric se evidenţiază în text prin verbele la persoana I plural ”să dezlegăm”, “să ajungem”, ca de exemplu şi prin întrebările retorice din cuprinsul poemului : “cine ştie?”, “O să ajungem oare şi la stele,/ cu gândul să descoperim în ele/ secretul universului şi-al vieţii?”.

6. “Portice lungi”- imaginea vizuală conţine un epitet şi simbolizează grandoarea, dimensiunea galeriilor prin care se plimba împăratul roman Caligula.
“Ajunşi pe lună n-am gasit decât / un plat pustiu, sărac, steril, urât”- imaginea vizuală conţine patru epitete. Aici luna ne este înfăţişată ca un plat pustiu, lipsit de secrete, de viaţă. Astrul care, de obicei, apare în cadre idilice, misterioase chiar, devine aici urât, sterp şi nu mai prezintă niciun interes pentru omul avid de cunoaştere.

7. Ultimul vers al poeziei se evidenţiază prin faptul că a fost voit izolat de poet. Privind restul poeziei ca un monolog adresat, ultimul vers pare a fi răspunsul la întrebările puse anterior. “Da-n stele nu ajung decât poeţii”, este un vers conclusiv. Prin el poetul îşi exprimă resemnarea. El întelege că omului de rând nu îi este menit să descifreze misterele vieţii, ci numai sa fie martor la manifestarea acestora.

8. În final, poetul se resemnează şi încetează să mai descifreze mistere şi secrete. Timpul, spune el, şterge totul, rămânând în urmă doar pietre. În acelaşi fel în care Eminescu se raportează la planul terestru făcând comparaţie cu universul, Alexandru Philippide schimbă planul terestru, istoric, în care nu găseste niciun răspuns, cu planul cosmic. Însă nici aici, “ajunşi în lună”, nu găseşte altceva decât “un plat pustiu, sărac, steril, urât”. Motivat de gândul că s-ar putea să găsească totusi “secretul universului şi-al vieţii”, poetul se întreabă “ o să jungem oare şi la stele?”. Răspunsul este ironic şi denotă tristeţe: “da-n stele nu ajung decât poeţii”. Având în vedere că tema poeziei este misterul, mijloacele artistice folosite (întrebările retorice: “o să ajungem...”, enumeraţia:“pustiu, sărac, steril, urât”, catrenele, cu savanta alipire a ultimelor două din care se desprinde amarul vers concluziv) nu fac altceva decât să întărească ideea poetică.

9. Titlul poeziei este compus din două substantive ce aparţin aceluiaşi câmp lexical legate prin conjuncţia “şi”. Titlul anunţă tema poemului, întrucât “secretele” şi “misterele” la care se face referire în titlu sunt enuntaţe mai apoi în text: porticele prin care se spune că se plimba Caligula, chipurile stranii de pe insula pierdută, Sfinxul , societatea noastră, a oamenilor, şi până la urmă lumea întreagă.