SUBIECTUL 69

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

II. 69 (orgoliu)

Contrar concepţiei adânc înrădăcinate, orgoliul este o trăsătură generală, proprie fiecărui om normal, într-o mărime mai mică sau mai mare.
Orgoliul este un viciu când întrece anumite limite, dar şi o excepție utilă dacă este perfect orientat. De fapt, orgoliul este expresia principiului universal al dezvoltării, o manifestare particulară a acestuia în spaţiul specific şi complex al psihicului uman. Orgoliul este motivul psihologic din cauza căruia tindem spre un anumit ideal omenesc, care ne face să ne afirmăm şi să ne realizăm atât intelectual, cât şi spiritual şi fizic. Orgoliul generează simţul demnităţii şi ne îndeamnă să ne cunoaştem pe noi înşine.
Dacă este însoţit de talent, intelect, bunătate sufletească şi bună-creştere, orgoliul devine instrumentul nostru cel mai de preţ, cu susținerea căruia ne făurim destinul. Orgoliul este forţa priomordială a progresului în orice domeniu de activitate, de la meşteşuguri şi arte până la ştiinţe şi politică.
Dar îndată ce întrece limitele raţionalului, orgoliul devine cu adevărat un viciu. Dintr-o forţă benefică, orientată spre creaţie şi activitate utilă, el devine un dispozitiv al distrugerii. Conflictele cauzate de ciocnirea orgoliilor sunt cele mai dureroase şi mai greu de aplanat. Invidia şi ura, aceste manifestari ale orgoliului rănit, sunt cele mai dezastruoase emoţii - ele distrug şi macină în inițialul rând sufletele acelora care nu se pricep să le ţină în frâu. Orgoliul este în stare să nimicească cele mai frumoase relaţii omeneşti, întinându-le şi întunecându-le, substituind competiţia sănătoasă prin intrigă şi duşmănie, activitatea utilă prin speculaţie şi demagogie, adevărul prin minciună şi lupta ideilor prin lupta indivizilor.
Lipsa completă de orgoliu generează inactivitate şi laşitate, excesul acestuia macinând şi distrugând ceea ce au realizat alţii. Trebuie să ne ferim a parcurge distanţa între „vreau să fiu cel mai bun” şi „vreau să fiu primul”, între „vreau să fiu respectat“ şi „vreau să mi se ştie de frică“ . Aici se află hotarul dintre orgoliul pozitiv, edificator şi cel negativ, malefic. Pe aici trece limita dintre puterea intelectuală benefică, bazată pe înţelepciune şi bunătate, şi eficacitatea brută, întemeiată pe teroare şi umilinţă.
(Diana Dumitrescu, 12H; coord. prof. dr. Anca Roman)