SUBIECTUL 68

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 68 (Gellu Naum, Oglinda oarbă)

1. „miroşi", „auzi"

2. Cratima care leagă forma atonă a pronumelui personal de relativul care menţine un ton informal / colocvial. Din punct de vedere prozodic, fluidizează ritmul versului.

3. Flacăra vieţii încă mai ardea în el.

4. Tema identităţii, motive: iluzia simţurilor, insomnia, deşirarea, oglinda

5. „tu poţi crede", „să mă miroşi", „insomnia mea”

6. Comparaţia „insomnie…ca golul unei uşi" se referă la dificultatea de a descrie o insomnie. Astfel, vocea lirică o identifică nu prin prezenţa a ceva, ci mai degrabă printr-o lipsă. „Golul unei uşi" poate semnifica gaura cheii, prin urmare duce cu gândul la mister, curiozitate şi dispoziție de veghe. În sine, pătrunderea prin uşă este simbol al trecerii de la profan la sacru şi deschide calea spre revelaţie. Transcendenţa pare accesibilă prin această situație de veghe permanentă.

7. Din punct de vedere ortografic, Oglinda oarbă se remarcă prin lipsa totală a semnelor de punctuaţie, sporind marca oralităţii şi părând să urmărească fluxul abrupt al gândurilor eului liric.
În opinia mea, deşi lipsa punctuaţiei îngreuneaza înţelegerea operei, îi dă, de asemenea, şi o notă de autenticitate şi ajută la atmosfera generală de confuzie în faţa contopirii spaţiului visării cu cel al realitaţii.
Lipsa punctuaţiei este unul dintre elementele specifice frondei avangardiste, suprarealismului în cazul de faţă.

8. În ultima strofă verbul „vreau" e repetat aproape obsesiv, semnificând o dorinţă intensă şi o comandă adresată celuilalt. Comparaţiile metaforice au rolul de a semnaliza starea naturala a personajului liric, iar prin enumerarea simţurilor (olfactiv, auditiv, tactil, vizual) plasate în contexte subtile, neaşteptate, eul liric se referă atât la dificultatea de a se face recunoscut în mod autentic, cât şi la cea a autocunoaşterii. Cu toate acestea, excluzând o descifrare precisă a eului, oglinda rămâne oarbă în continuare, fără a-i uimi corect reflecţia.

9. Din punct de vedere al limbajului poetic, predomină caracterul ambiguu. În întâia strofă, eul liric pare să se deşire, descompunându-se în fire de sânge, lână, tutun şi flăcari, sugerând o experienţă de contopire până la confuzie între corp şi sfera artificială, inumană. În strofa a doua, este explorat contrastul dintre aparenţă şi esenţă, dintre vis şi realitate, barierele dintre cele două fiind redefinite. De asemenea, în construcţia „să vorbim de memorie" e frapantă discordanţa dintre exterioritate şi interioritate. Laitmotivul ambiguităţii persistă şi în ultima strofă, simţurile fiind înşelătoare şi îngăduind sentimentul unei angoase a lipsei de claritate. Pe de altă parte, orbirea poate fi semnul unei experienţe iniţiatice: a ignora aparenţele înşelătoare ale lumii şi a cunoaşte realitatea secretă, esenţele. „Poetul vede în măsura în care orbeşte”, afirma Gellu Naum cândva.