SUBIECTUL 64

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 64 (Ion Minulescu, Acuarelă)

1. pas cu pas, la tot pasul, a face întâiul pas, a ţine pasul etc.

2. Cratima păstrează ritmul şi măsura de 16 silabe a versului-refren, prin elidarea vocalei î a prepoziţiei şi a articolului hotărât al substantivului oraşul.

3. Adverbul decât într-o construcţie negativă este sinonim cu doar sau numai şi introduce un circumstanţial de excepţie. Pe plan stilistic, el intră într-o imagine auditivă marcată de o tăcere stranie pentru un loc de regulă agitat, tumultuos şi zgomotos, aşa cum este oraşul („Nu răsună decât paşii celor care merg...”). Cadenţa picăturilor de ploaie şi sunetul monoton al paşilor trecătorilor dau impresia unei lumi artificiale în care totul se repetă.

4. Tema universului banal, motivul ploii programate, motivul citadin.

5. „[...] vechile umbrele, ce suspină”; „nu răsună decât paşii celor care merg...”; „cadenţa picăturilor de ploaie” (imagini auditive)

6. Sonoritatea textului minulescian este remarcabilă, fiind obţinută prin reluarea versului „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână”, devenit refren şi laitmotiv al discursului poetic. Motivul ploii programate mulează universul banal, monoton şi artficial al oraşului.

7. Prima strofă zugrăveşte universul citadin, marcat de ploaia monotonă, de plictiseală şi artificialitate. Oamenii „ par păpuşi automate” (comparaţie) pentru că populeză un spaţiu în care nimic nu se schimbă, totul pare egal cu sine; elementul uman este contaminat şi el de starea de monotonie şi mecanic, care domină întregul text liric. Plimbarea orăşenilor, bizară şi nemotivată („Orăşenii, pe trotuare, / merg ţinându-se de mână”) impune o viziune aproximativ absurdă: mişcările nu au conţinut sau intenţie, sunt reduse la ritmul pur, iar absenţa semnificaţiei devine o trăsătură modernă. Muzicalitatea se impuneprin imaginile sonore (ploaia în sine, dar şi suspinele vechilor umbrele, personificate), prin sacadarea textului, prin ritm şi refren, prin paralelismul sintactic, subliniind impresia de monotonie repetitivă, de blazare absolută, de lipsă de orizont.

8. Titlul poeziei lui Ion Minulescu este un substantiv comun, care denumeşte tehnica de a picta cu susținerea culorilor diluate cu apă. Deținând în vedere conţinutul ideilor exprimate prin acest text liric, titlul este unul foarte sugestiv.
Oraşul descris nu se evidenţiază prin nimic altceva decât prin faptul că „plouă de trei ori pe săptămână”. Ploaia care tot cade pare să şteargă toate „culorile” care dau viaţă unui oraş, la fel ca în tehnica amintită. Ritmul vieţii din acest mediu este dictat de ritmul picăturilor de ploaie. Totul pare automat, până şi mişcările oamenilor, totul este estompat, „ diluat” de apa ploii.
Tabloul sugerat de acest text liric nu poate fi reprezentat decât în acuarelă.

9. La nivelul conţinutului, tema universului citadin, motivul ploii şi spleenul sunt elemente specifice liricii simboliste. Universul exterior este o reflexie, o proiecţie a celui interior, marcat de plictis şi blazare. La nivelul formei, se impune muzicalitatea, principiu estetic fundamental al simboliştilor, efectele eufonice fiind obţinute prin tehnica refrenului, prin repetiţii (paralelism sintactic), aliteraţii discrete, fluiditatea ingambamentului, anularea cezurii fixe.