SUBIECTUL 64

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

II. 64 (nefericire)

Dintotdeauna, între om şi natură a existat o legatură specială, fără de care viaţa nu ar fi fost posibilă. Natura a fost îndată ce element protector, când factor negativ, când minimalizată, cand înzestrată cu puteri magice, dar întotdeauna un element constant, ce a stârnit atât admiraţie cât şi controverse. De aceea, în opinia mea, afirmaţia este mai mult decât adevarată.
în primul rând, starile sufleteşti pe care le experimentăm ne influenţează semnificativ percepţia despre lume. Întotdeauna când suntem fericiţi, toate celelate probleme par mult mai uşor de rezolvat, vremea este mai frumoasă, soarele strălucitor, iar norii dispar cu desăvârşire de pe cerul sufletului. De accea, când în suflet este senin, afară nu va ploua niciodată. Apoi, când oamenii sunt trişti, deziluzionaţi sau dezamăgiţi, întodeauna vor considera că natura le împartăşeşte sentimentele, regăsind parcă în stropii de ploaie picăturile lor de tristeţe.
În al doilea rând, participarea naturii la stările sufleteşti ale oamenilor este reliefată şi în diferite opere literare. În general apa este elementul cel mai des întâlnit, dar putem regăsi şi pădurea sau vântul. Apa poate simboliza în acelaşi timp împlinire sau disperare, iar padurea poate fi atât spaţiu protector, cât şi labirint. Soarele în schimb este mereu asociat cu pacea, seninătatea, bogăţia.
În concluzie, având la baza aceste argumente, putem afirma cu convingere că Mihail Codreanu are dreptate. Niciodata soarele nu străluceşte aşa de intens ca atunci când sufletul îţi râde, precum nici ploaia nu este vreodată aşa de rece, ca atunci când sufletul îţi plânge.
(Alexandra Neacşu, 12 H)