SUBIECTUL 63

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 63 (Adrian Maniu, Furtună de toamnă)

1. „groparii”, „înmormânta”, „leş”, „cimitirul”

2. Virgula din inițialul vers desparte grupul nominal (substantiv + determinant) de grupul verbal (verb + determinant antepus) şi în același timp marchează cezura acestuia, plasată inegal.

3. Verbele la imperfect folosite în text evocă un ocazie trecut, impresionant pentru privitor, furtuna declanşată într-o zi rece de toamnă. Imperfectul sugerează, de asemenea, susţinerea confesiunii lirice, rememorarea.

4. Tema naturii, motivul toamnei, motivul furtunii, motivul morţii.

5. Fotografie vizuală – „copaci roşcaţi [...] s-au despuiat”; „Treceau cocorii”;
Imagine auditivă – „tânguind pustietate”; „ţipa, pierdut, stolul cocorilor.”

6. Metafora „fulgere verzi spărgeau în ţăndări iadul norilor” creează o imagine vizuală expresivă, prin sugestia tumultului malefic al cerului plin de nori negri, impunători, prin fulgurantul concluzie verzui care sfâşie întunecimea şi, mai ales, prin viziunea frapantă a cristalizării norilor, sparţi în ţăndări de fulgerele terifiante.

7. Tradiţionalismul promovează valorile tradiţionale, specificul naţional. În textul dat, vocea lirică descrie natura, dar şi spaţiul rural („pe drumuri nămolite gemeau care aplecate”, „arături”, „vie”); poezia pare a idiliza trecutul („Miros de humă şi de cremeni desfunda vechimi”), prin evocarea vremurilor de odinioară, dar viziunea poetului, deşi unul dintre întemeietorii Gândirii, este sobră, iar limbajul este modernist. Este de remarcat mai curând ca trăsătură tradiţionalistă o sugestie a unui fantastic de tip folcloric, o viziune macabră („rece se înmormânta un leş de soare”, „cimitirul cerului”, „nuci mocirloşi au gâlgâit, arzând pucioasă”). Versificaţia este clasică.

8. În a doua strofă este profilat procesul de strângere a parilor din vie de catre argaţii care „grăbiră ca groparii” din cauza „sitelor de ploaie” care cerneau picături „strâmb din zare”. Imaginea vizuală a cerului acoperit de nori, de parcă ar avea loc „înmormântarea” ultimei apariţii a soarelui şi compararea grabei argaţilor cu aceea a groparilor aduc o notă funebră discursului poetic. Parii din vii sunt adunaţi pentru că toamna este anotimpul morţii, al sfârşitului, al durerii, în urma ei nerămânând decât umbre ale lucrurilor ce au fost cândva.

9. În cazul poeziei de faţă, sunt relevante expresivitatea şi sugestia, concretizate de autor prin imagini vizuale, auditive şi olfactive: „treceau cocorii tânguind pustietate", „miros de humă şi de cremeni”. Imaginarul are o notă de fabulos macabru, sugerată prin metafore şi comparaţii: „rece se înmormânta un leş de soare”, „cimitirul cerului”, argaţii se grăbesc ca groparii pe care îi apucă ploaia. Epitete precum „nuci mocirloşi”, „scorpie cleioasă” (în acelaşi timp metaforă a ploii) sau metafora „cocoaşa lumii” sună arghezian.