SUBIECTUL 56

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 56 (Radu Gyr, Victorii negre)

1. tumult = zbucium; am strâns = am cuprins, am adunat

2. Cratima marcheaza elidarea vocalei ă pentru menţinerea măsurii şi a ritmului din versul respectiv, prin evitarea hiatului.

3. „în absolut orice zi”, „cu atât”

4. Tema trecerii timpului, motivul morţii, motivul sensului existenţei, motivul învingerii fiinţei de către timp (al condiţiei umane finite)

5. Utilizarea pers. I plural sugerează ca tema poeziei este una universal valabilă: „ne credem stânci, ne vrem granit”. Toate afirmaţiile din text sunt observaţii ale naturii umane în raport cu viaţa şi cu moartea, pentru o mai bună identificare a cititorului cu autorul.

6. „Ne credem stânci” : Metafora stâncii reprezintă aparenta putere şi imortalitate, calităţi dorite de om şi pe care uneori consideră ca le are, ascunzând în partea interioară „viermi profunzi”: frică, slăbiciune, fragilitate.

7. Pe parcursul întregii poezii observăm tehnica ingambamentului, ideea poetică nefiind enunţată într-un solitar vers; versurile care încep cu literă mică sugerează continuitatea ideii.

8. Ultima strofă, concluzia discursului liric, este deschisă de o disjuncţie pentru a accentua, în acelaşi timp, ideile din strofele precedente, puse în relaţie cu această ultimă idee. Este prezentă o nota de optimism, caracteristică oamenilor care au trăit momentul şi l-au preţuit, căci aceştia vor putea zâmbi la urmă („în loc să izbucnim în plâns”). Ca mijloace artistice, poetul utilizează inversiunea („în inimi dac-am strâns”), pentru a păstra rima şi ritmul, şi epitetul metaforic „zile vii” (amintind parcă de îndemnul „Carpe Diem”). Antiteza zâmbim – izbucnim în plâns este susţinută, la indice sintactic, de perechea propoziţie principală – circumstanţială opoziţională, care pun în evidenţă diferenţa de atitudine a omului, mulţumit cu meschina „izbândă” asupra zilei ce a trecut, în loc să fie neliniştit de faptul că în ziua aceea ... a mai murit puţin.

9. Titlul unui text literar constituie o cheie de interpretare a conţinutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de aşteptare. Titlul poeziei, Victorii negre, se referă la victoriile mici, ce ne dau impresia puterii, dar care se află, de fapt, sub negura incertitudinii şi a înfrângerii de către forţe mai mari decât noi. Acest aspect este reliefat şi de metafora miezului „viermuit”, căci aparenţa este întotdeauna alta decât esenţa şi victoriile trecătoare sunt, până la urma, înghiţite de moarte, oamenii fiind întotdeauna învinşi, prin condiţia lor efemeră.