SUBIECTUL 53

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 53. (Octavian Goga, Sonet)

1. biserică, altarul.

2. În versul „Şi ele-adorm de tine alinate”, cratima este folosită pentru păstrarea măsurii medii a poeziei de 11 silabe, prin transformarea hiatului în diftong.

3. Mihai îl bate mereu pe fratele sau mai mic.
În partea estică a Europei bate Crivăţul.

4. Poezia este un monolog liric adresat, pronumele personal „tu” din primul vers conținând rolul de a exprima subiectivitatea, fiind o marcă a tipului direct de adresare.

5. O figură de stil prezentă în strofa a doua este personificarea „patimile…adorm” prin care poeziei îi este atribuită însuşirea omenească de a avea eficacitatea alinării durerilor sufleteşti, de a le face uitate.

6. Poezia Sonet de Octavian Goga ilustrează caracteristicile tradiţionalismului literar, prin cultul spiritului religios cu ajutorul poeziei devenite o „Biserică cu porţi neîncuiate” şi prin prezentarea datinilor stravechi, cum ar fi mersul la biserică, spoveditul, alinarea şi purificarea sufletească. Poezia este de esenţă spirituală, ilustrând ideea de religiozitate prin valorificarea riturilor şi a credinţelor străvechi.

7. Scrierea cu majusculă a substantivului Poezie evidenţiază importanţa acordată de către autor poeziei, personificarea ei şi adresarea directă prin folosirea vocativului, caz afectiv, dând substantivului o poziţie-cheie, un rol central în structura poeziei.

8. În întâia strofă, ideea poetică (Poezia ca altar spiritual unde fiinţa umană se împărtăşeşete cu tainele universului) este subliniată prin întrebuințarea pronumelui personal „tu”, marcă a tipului de adresare directă şi a substantivului Poezie scris cu majusculă ce are rolul de a prezenta de la început importanţa specială acordată acțiunii de creaţie, transformat într-un ritual religios. Poeziei îi sunt atribuite însuşiri omeneşti cu ajutorul epitetelor personificatoare „tainică, curată Poezie”; ea este tainică, putând fi înţeleasă doar prin pătrunderea în misterele ei şi curată pentru că nu-i judecă pe ceilalţi, deținând porţile deschise pentru toată lumea, fără a face diferenţe. Metafora centrală a poeziei, „Biserică cu porţi neîncuiate”, dezvăluie legătura între poezie şi religie, reliefând procesului de transformare a poeziei în hrană pentru spirit.

9. Limbajul poetic se caracterizează prin reflexivitate, predispoziţie spre meditaţie, prin cultul spiritului religios şi valorizarea riturilor străvechi, dar şi prin expresivitate, concepută cu susținerea figurilor de stil: metafora „Biserică cu porţi neîncuiate”, personificarea poeziei în sine, căreia i se atribuie însuşiri omeneşti, ascultând păcatele şi oprind amarul, caracterizată drept „tainică, curată şi senină” şi mai ales, prin utilizarea termenilor religioşi biserică, a spovedi şi altar.