SUBIECTUL 52

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

II. 52 (melancolie)
Melancolia apare în momentele în care simţim că realitatea ne dezamăgeşte şi se identifică cu dispoziția de tristeţe vagă, aparent excluzând motiv, care conduce spre dorinţa de izolare de tot, într-un loc ascuns, sigur. Aici melancolicul îşi ţese o reţea de vise şi speranţe deoarece, mai presus de toate, el simte nevoia de a evada şi devine obsedat de problematica morţii şi a sinuciderii.
Emil Cioran este de părere că melancolia este rezultatul conştientizării brutale a omului că tot ceea ce el cunoaşte, ceea ce iubeşte, este efemer, la fel ca şi propria sa existenţa. Acesta simte că lucrurile „trec” şi este îngrozit de perspectiva opririi lor.
Consider că afirmaţia lui Cioran este pertinentă, întrucât, în debutantul rând, este în concordanţă cu concluziile dezbaterilor unor importante figuri din filosofie, sociologie, psihologie etc. Pierderea unui obiect sau a unei fiinţe apropiate ne poate lăsa într-o stare de tristeţe profundă. Pradă ideilor negativiste şi pustietăţii sufleteşti, omul se afundă într-o lume întunecată, renunţă la pozitivism, se desprinde de lume, fiind sigur că la un moment dat un alt fapt iubit îi va fi răpit. Aşadar, el alege să se izoleze şi să mediteze la nedreptatea sorţii de a fi muritor.
În al doilea rând, pentru a vă convinge şi mai bine de veridicitatea cuvintelor lui Emil Cioran, vă propun să analizaţi portretul unui melancolic veritabil. George Bacovia, de exemplu, poetul simbolist cel mai știut din Romania, este considerat unul dintre cei mai impresionanţi melancolici. Asta a folosit în poeziile sale teme cum ar fi regretul pentru trecut, pentru lucrurile răpite de timp (cum se întâmplă în poemul „De iarnă” ), tema dorinţei de izolare, de rupere de lume (în poezia “Rar” ) şi cea a neantului existenţial („Plumb” ).
În concluzie, comparând definiţia recunoscută a melancoliei şi coroborând-o cu exemplul unui melancolic tipic, putem afirma just că Emil Cioran a intuit perfect cauza principală a melancoliei, şi anume, aceea a „tristeţii de a fi”.
(Elena Racu, 12 I; coord. prof. dr. Anca Roman)