SUBIECTUL 50

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 50 Mihai Eminescu, De câte ori, iubito…)

1 ostenite=istovite
pierzându-se=dispărând

2 În versul „Departe doară luna cea galbenă - o pată", linia de pauză se foloseşte în interiorul enunţului pentru a delimita apoziţia explicativă „o pată", referitoare la „luna cea galbenă". Linia de pauză are rol stilistic, deoarece atrage atenţia şi asupra atitudinii afective a eului liric, marcând totodată intonaţia specială ce exprimă admiraţia.

3 El a plecat departe de casă.
Momentele petrecute împreună sunt atât de departe…

4 Metafora „Oceanul cel de gheaţă” simbolizează imposibilitatea împlinirii sentimentului de iubire, ca perfect al eului liric. Substantivul „oceanul" ilustrează distanţa ce s-a conceput între cei doi îndrăgostiţi, iar gheaţa, imposibilitatea de a străbate această distanţă. Epitetul personificator „priviri suferitoare" are ca rol redarea stării de tristeţe ce survine odata cu pierderea iubirii.

5 „pe bolta alburie, o stea nu se arată”; „o pasăre pluteşte cu aripi ostenite”; „pierzându-se-n apus”; „mă-ntunec şi îngheţ”

6. Versurile poeziei fac distincţia între planul circumscris de natură şi cel al interiorităţii eului liric. Între cele două se află o evidentă legătură, pentru că stările resimţite de eul liric odată cu pierderea iubirii, găseşte ecou în toate elementele naturii.

7. Contemplarea naturii prin descrierea peisajului cu puternice reverberaţii în sensibilitatea eului liric, precum şi tema poeziei (iubirea pierdută) sunt două argumente care încadrează textul în estetica romantică.

8. Titlul „De câte ori, iubito…” este reluat în incipitul poeziei pentru a accentua suferinţa provocată de rememorarea clipelor de fericire pierdute. Vocativul „iubito” nu redă doar raportul relaţiei dintre cei doi, ci sugerează şi sentimentul de melancolie al eului liric, punctele de suspensie prelungind parcă, într-un timp nedefinit, acest sentiment. Structura „de câte ori” exprimă frecvenţa amintirii, neputinţa eului liric de a uita fericirea trecută şi devenită acum “ocean de gheaţă”.

9. Incipitul poeziei reia titlul, „De câte ori iubito…”, exprimând suferinţa eului liric la amintirea iubirii trecute, care are efect dezolant asupra sensibilităţii poetice, simbolizat prin metafora „oceanul cel de gheaţă” care-i chinuieşte sufletul. Revenirea iubirii, sugerată prin epitetul metaforic şi cromatic „bolta aurie”, este imposibilă, întrucât la orizont nu se arată nicio stea – simbol al deznădejdii. Luna, ca astru tutelar şi martor al fostei iubiri, este palidă de tristeţe, ipostază exprimată prin epitetul cromatic „luna cea galbenă” şi prin apoziţia explicativă „o pată”.