SUBIECTUL 47

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 47 (Mihai Eminescu, Peste vârfuri)

1. slab de inimă; din inimă

2. Cratima este un semn de ortografie, care marchează în întâia structură pronunţia legată a două părţi de vorbire diferite („inima-mi”), iar în cazul celei de-a doua structuri elidarea vocalei „î”. De asemenea, utilizarea cratimei susține la păstrarea măsurii şi a ritmului.

3. Mi-a promis câte-n lună şi în stele.
Ea are o inimă mare.

4. teme/motive: iubirea, natura, codrul, luna, melancolia

5. „Peste vârfuri trece lună,/ Codru-şi bate frunza lin”

6. Inversiunea din întâiul vers („Peste vârfuri trece lună”) sugerează apropierea dintre spaţiul cosmic şi cel terestru, în scopul formării unei armonii pentru a crea o imagine de armonie. Epitetul „lin” redă o adiere uşoară şi tristă a codrului, care este pusă în legătură cu dispoziția de melancolie resimţită de eul liric.

7. „Peste vârfuri” de Mihai Eminescu este o poezie romantică, întrucât are la baza trăsături specifice romantismului. Prima strofă este o descriere a cadrului natural, în care apare ca element specific recuzitei romantice „luna”. Robustețea trăirilor eului liric, starea de melancolie sub care se circumscrie poezia sunt redate şi prin întrebările retorice care alcătuiesc ultima strofă.

8. Titlul „Peste vârfuri” se regăseşte şi în primul vers al poeziei, şi face trimitere spre tema textului. Eul liric este îndurerat la gândul trecerii ireversibile a timpului; timpul nu ia în seamă această suferinţa, ci îşi continuă drumul „mai departe, mai departe” într-un ritm firesc, la fel ca trecerea lunii.

9. Prima strofă a poeziei eminesciene descrie natura surprinsă în momentul nopţii. Imaginile vizuale („Peste vârfuri trece lună/ „Codru-şi bate frunza lin”) împreună de imaginea auditivă („Melancolic cornul sună”) compune un tablou dominat de armonia dată de toate elementele naturii, care parcă se întregește reciproc. Toate mişcările, sunetele sunt abia perceptibile fapt sugerat de epitetul „lin”, care redă mişcarea uşoară a frunzelor din codru, dar şi de epitetul personificator „melancolic”, care califică sunetul cornului. Inversiunile („trece luna”, „Melancolic cornul sună”) creează o expresivitate specială a versurilor din inițialul catren. Sentimentul resimţit în faţa acestui cadru normal va fi unul de melancolie, la fel ca sunetul cornului.