picassoo
Administrator
Data inscrierii: 31/Mar/2008
Mesaje: 301
|
 Trimis: 06/07/2008 14:16 Titlul subiectului: SUBIECTUL 46 |
 |
|
I. 46 (Mihai Eminescu, Din valurile vremii…)
1 umbra = amintirea; zadarnic = inutil;
2 Virgula este semnul grafic care în versul „Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump” desparte o apoziţie dezvoltată de restul enunţului.
3 Gestul lui m-a impresionat până la lacrimi.
Ai încălzit un şarpe la sân.
4 tema iubirii/ motivul visului
5 Structura de monolog adresat a textului este conferită de sintagme ca de pildă „iubita mea”, „iubite înger scump”, dar şi de utilizarea verbului la persoana a II-a singular, modul imperativ „răsai”.
6 În metafora „iubite înger scump”, dubla determinare epitetică „iubite” şi „scump”, evidenţiază sentimentele puternice ale îndrăgostitului. Epitetul în vocativ „iubite” transfigurează iubirea, afectivitatea, iar epitetul „scump” sugerează imaginea ireproșabilă a femelei în ochii îndrăgostitului.
7 Poezia eminesciană „Din valurile vremii…” se încadrează în estetica romantismului prin tema şi motivele pe care le dezvoltă: iubirea pierdută, ireversibilitatea timpului, stelele, umbra, visul. De asemenea, predilecţia pentru mărturisirea directă, sinceră a propriilor sentimente, stilul confesiv poate fi un alt argument în susţinerea acestei idei.
8 Metafora „Din valurile vremii…”, din care se constituie titlul, apare şi la începutul primului şi ultimului vers, conferind textului simetrie. Titlul invocă trecerea ireversibila a timpului, felul în care amintirile vin în prezent din „valurile vremii”, aduc sentimente puternice, iar apoi încep să scadă în intensitate. Punctele de suspensie reprezintă nostalgia, melancolia eului liric, dar şi efortul său repetat de a-şi aminti peste timp imaginea iubitei, care nu mai are contururi clare odată cu trecerea timpului.
9 Prima strofa evoca nostalgia eului liric faţă de momentul trecut, pentru imposibilitatea de a trai în prezent o iubire ideală. Iubita este descrisă cu susținerea epitetelor („braţele de marmur”, „părul lung, bălai”, „faţa străvezie”, „zâmbetul tău dulce”), a comparaţiilor „străvezie ca faţa albei ceri”, toate aceste figuri de stil conturând un portret al prietenei cu trăsături specifice liricii eminesciene. Portretul este desăvârşit prin metafora „Femeie între stele şi stea între femei”, evidenţiind frumuseţea, perfecţiunea iubitei. În ultimele versuri apare sentimentul de tristeţe profundă, cauzat de neîmplinirea iubirii „În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”. |
|
