SUBIECTUL 45

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 45 (Mihai Eminescu, Departe sunt de tine..)

1. clipa = moment, vreme; etern = veşnic, nemuritor.

2. Cratima din structura ,,aducerile-aminte” aflată în versul,,Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri” marchează grafic rostirea împreună/legată a celor două cuvinte pronunţate privat de pauză, intrând în alcătuirea unei locuţiuni substantivale. Sub raport prozodic influenţează măsura şi ritmul versului.

3. Pentru el focul inimii e mai puternic decât raţiunea.
Ochii sufletului îţi arată adevărata faţă a omului.

4. ,,Cu ochii mari în lacrimi, cu mâini subţiri şi reci”; ,,Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva...apoi suspini”

5. Teme/motive: viaţa lipsită de noroc, visul/ reveria, moartea, amintirea

6. Comparaţia ,,bătrân ca iarna” are rolul de a evidenţia motivul îmbătrânirii iremediabile. Substantivul ,,iarna” evocă ideea de singurătate, nelinişte, tristeţe, profilul de pustietate, lipsit de viaţă, fiind asociată cu vârsta celui care se simte ,,bătrân” din pricina depărtării de iubită.

7. Ultimele patru versuri încep cu exclamaţia retorică ,,O! glasul amintirii rămâie pururi mut”, aducând în prim-plan tema iubirii care mai trăieşte doar prin puterea amintirii, înţeleasă ca melanj între fericire şi nefericire. Utilizarea verbului la conjunctiv prezent, „rămâie” excluzând conjuncţia ,,să” indică dorinţa de respingere a ,,glasului amintirii”. Antitezele norocul (,,norocul ce-o clipa l-am avut”)-nenorocul (,,viata-mi lipsita de noroc”), amintirea (,,aducerile-aminte pe suflet cad în picuri”)-uitarea(,,sa uit pe veci”) evidenţiază trecutul ce stă sub semnul norocului de-o clipă şi prezentul visării, pus sub semnul regretului, melancoliei, dorinţei de uitare. Alternanţa prezent/trecut scoate în evidenţă efectele transformatoare ale iubirii. Amintirea e modalitatea de eternizare a iubirii, metafora ,,glasul iubirii”, sugerează depărtarea fiinţei de realitate. În aceste versuri apare motivul îmbătrânirii iremediabile suferite odată cu pierderea iubirii, epitetele ,,bătrân şi singur”, înseamnă un final melancolic şi dramatic. Senzațiile eului liric sunt contradictorii, limita expresivă a situării între vis/iluzie şi realitate, dorinţa şi împlinirea acesteia creând la nivelul textului o expresivitate deosebită.

8. Titlul ,,Departe sunt de tine...” evidenţiază tema iubirii eterne, care trăieşte prin tăria amintirii. Adverbul „departe” are dublă perspectivă, atât locativă cât şi temporală, având rolul de a sublinia distanţarea în timp şi în spaţiu a fiinţei iubite. Trăirile eului liric sunt contradictorii, bazate pe relaţia atracţie-respingere. Întreaga poezie este o confesiune lirică realizată pe baza relaţiilor antitetice: vis/reverie-realitate, odinioară/altădată-prezentul clipei, noroc-nenoroc, amintire-uitare. Folosirea verbelor la viitor ,,vei fi murit” proiectează sentimentul iubirii în eternitate, un final melancolic şi dramatic. Prezentul visării este pus sub semnul regretului, al melancoliei, dar şi al dorinţei de uitare, al refuzului asumării unei realităţi banale. Trecutul este pus sub semnul norocului de-o clipă.

9. Trăsături romantice ale poeziei: imaginaţia este principiul fundamental de creaţiei; antitezele romantice, generatoare de melancolie: norocul-nenorocul, amintirea-uitarea; cultivarea emoţiei şi a sentimentului; universul ideatic al poeziei crește o gamă variată de trăiri şi de emoţii valorificate prin imagini artistice: ,,singur lângă foc”, „vântul loveşte în fereşti”.