picassoo Administrator


Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301
|
Trimis: 06/07/2008 14:21 Titlul subiectului: SUBIECTUL 41 |
|
|
I. 41 (Ştefan Augustin Doinaş, Balada întrebării lui Parsifal)
1. tânjea = zăcea; cumplit = teribil.
2. Cratima din versul „Durerea-l bântuia ca o fanfară”, are rol de a marca elidarea vocalei î , realizându-se totodată şi pronunţia legată a celor două părţi de vorbire diferite (substantiv/pronume personal, formă neaccentuată).
3. E în floarea vârstei.
4. „Pădurile – schelete care ţipă”; „Şi apele, sleind, stagnau solemne”
5. teme/motive: natura, castelul, apele
6. În primele patru versuri, prin diferite trimiteri se realizează personificarea castelului aflat „într-o vale legendară.” Comparaţia „Durerea-l bântuia ca o fanfară” accentuează ideea conform căreia castelul resimte la rândului lui, fiind personificat, durerea bolii stăpânului.
7. Boala Regelui Pescar pare să fi afectat toată fire. Natura întreagă respiră a boală. Imaginile vizuale care punctează acest lucru sunt cât se poate de elocvente prin enunţurile eliptice care le cuprind „Pădurile - schelete”, „streşinile toate-ntr-o aripă”. Nicio înălţare nu mai este posibilă, văzduhul însuşi fiind târât prin noroi, într-un mod forţat ulterior cum arată şi comparaţia „ca un sclav”. Metafora prin care imaginea pădurilor este apropiată de cea a unor schelete, amplifică zbuciumul naturii care vibrează la aceeaşi intensitate cu suferinţa Regelui Pescar. Cântecul îşi pierde menirea de a exprima frumosul şi ajunge doar să se transforme într-un vuiet care anunţă haosul creat de această stare apăsătoare. Epitetul metaforic „vântul galben”, sugerează şi el boala grea care a contaminat tot locul.
8. Balada desemnează specia genului epic care dezvoltă un subiect istoric, legendar sau mitologic, având şi pasaje de lirism. Fragmentul citat se încadrează în definiţia speciei. Incipitul marchează o atmosferă de poveste, în vreme ce natura este prezentată ca într-un pastel.
9. Caracterul descriptiv al secvenţei citate este dat pe de o parte de faptul că se posedă un tablou prin detaliile sale specifice („câmpie legendară”, „apele, sleind, stagnau solemne”, „Văzduhul tras prin tină”), iar pe de altă parte de prezenţa grupurilor nominale, specifice unei descrieri („vechi castel”, „cumplit zugrav”, „vântul galben”). |
|