SUBIECTUL 40

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 40 (Ştefan Augustin Doinaş, Iedera îndrăgostită)

1. „arhitravă” , „coloane”

2. În versul „Ah, de-atunci şuvoaie-ntregi de clipe” este utilizată virgula pentru a marca interjecţia „ah”.

3. a şterge de pe faţa pământului, a intra în pământ de ruşine

4. tema creaţiei, motivul timpului

5. Scrierea cu literă mică la începutul unor versuri se justifică prin faptul că poetul a utilizat ingambamentul care constă în continuarea unei idei poetice în versul următor, lipsit de a marca aceasta printr-o pauză. Autorul foloseşte acest procedeu, des întrebuințat din perioada modernistă până în prezent, pentru a evidenţia mai bine o idee poetică, pe care o crește de-a lungul mai multor versuri...

6. epitet dublu: „Iat-o: frunză palidă, sihastră”, personificare: „Iedera-mbătată de cuvânt”

7. Alternarea modurilor şi a timpurilor verbale face cititorul să surprindă câteva secvenţe ce amintesc de o desfăşurare epică. În întâia parte a textului observăm apariţia imperfectului, indicând acţiuni durative, în cazul cărora nu se poate preciza momentul încheierii lor: în vreme ce meşterul „înălţa”, iedera „încerca” zadarnic să se prindă de piciorul lui. Pe urmă ce meşterul îi adresează chemarea prin imperativul „vino”, iederea, ademenită de cuvânt, începe să urce, iar toate acţiunile ei vor fi numite de acum de verbe la indicativ, timpul prezent („muşca”, „se alintă”, „deschide”, „mişcă”).

8. Textul este profilat pe baza unei închipuiri ce îmbracă o poveste inedită de dragoste între meşter şi planta firavă, timidă, prezentată metaforic. Iniţial, aceasta este reţinută, sfioasă, însa odată ce meşterul o invita să-i fie alături, prinde curaj iar dragostea lor se va pierde în timp „şuvoaie- ntregi de clipe”.
Ultimele 7 versuri încep prin imperativul „iat-o”, care dinamizează atmosfera poeziei, sugerează surpriza eului liric în momentul apariţiei iederei. Urmează o amplă personificare a sa, construită cu susținerea figurilor de stil: epitet multiplu („frunză, palidă, sihastră”), metafora („glezna pietrelor”) şi a imaginilor vizuale („suind cu soarele pe dungi”, „mişca braţe gingaşe, prelungi”). Odată ce a gustat din fructul dragostei, iedera inițiază a-şi manifesta sentimentele prin mişcări lente, gingaşe : „se alinta”, „linge”.

9. Limbajul poetic în poezia dată se caracterizează prin expresivitate oferită de multitudinea figurilor de stil epitete „frunză, palidă, sihastră”, metafore „glezna pietrelor”, repetiţii „şi mereu, mereu îşi ia avânt”, personificări „iedera-mbătată de cuvânt”, prin imaginile artistice utilizate - imagini vizuale: „iat-o: frunza palida, sihastra”, cât şi prin interjecţia din versul: „ah, de atunci şuvoaie-ntregi de clipe” şi prin imperativul „iat-o” ce denotă implicarea eului liric şi dăruiește o colorație vie atmosferei sugerate de poezie.