SUBIECTUL 36

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 36 (George Coşbuc, Pastel)

1.„pădure”; „mac”

2.Cratimele din structura „Şi-adoarme-apoi” au fost utilizate pentru a marca rostirea legată a celor trei cuvinte. Rolul prozodic al cratimei constă în păstrarea măsurii şi a ritmului versurilor..

3.E vară, deci se întunecă mai târziu.
I s-a întunecat faţa când m-a văzut venind spre el, credea că o să-l cert.

4.tema – natura; motivul – înserarea

5.linişte

6.Personificarea „Din ochi clipeşte-ncet cicoarea/ Şi-adoarme-apoi şi ea” exprimă dispoziția de linişte redată de contemplarea naturii, cu puternice reverberaţii în sensibilitatea eului liric. Aceasta personificare are rolul de a crea o atmosferă în care liniştea imensă îşi pune amprenta şi asupra vegetalului.

7. Verbele la prezent, predominante în poezie, au rolul de a transmite ideea eternizării naturii surprinse în acest pastel, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării: „bate”, „adoarme”, „tace” etc. Aceste verbe sugerează încremenirea naturii cuprinsă de o linişte profundă.

8.În a treia strofă a pastelului este prezentat un tablou static, care întregeşte starea de linişte ce a cuprins întreaga natură în timpul înserării, situație la care fac trimitere şi strofele anterioare. Descrierea uimi trecerea de la crepuscul la noapte, prin imaginea vizuală: „amurgul moare…/ Dă semne nopţii din ponoare”. Personificarea „Ea-mbracă haine-ntunecate”, precum şi epitetul personificator „tăcută”, au rolul de a crea o ambianță umplută de mister. Se remarcă impersonalitatea vocii lirice, motivată fiind de faptul că accentul cade pe spectacolul naturii contemplate, o magnifică panoramă surprinsă, parcă, în toate detaliile ei. Astfel singura marcă a prezenţei eului liric este deicticul personal „eu”, din strofa a doua, care sugerează relaţia directă dintre om şi natură.

9.Titlul „Pastel” este sugestiv, indicând denumirea speciei liricii peisagistice, utilizată doar în cadrul literaturii române. Astfel, titlul are rolul de a anticipa descrierea unui colţ de natură, în care poetul îşi exprimă discret sentimentele, prin intermediul stihiilor şi al vegetalului : „Prin vişini vântul în grădină/ Cătând culcuş mai bate-abia/ Din aripi, şi-n curând s-alină”, „Din ochi clipeşte-ncet cicoarea/ Şi-adoarme-apoi şi ea”. Treptat, absolut orice trimitere spre ideea de mişcare dispare.