SUBIECTUL 33

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 33 ( Mateiu I. Caragiale, Grădinile Amăgirii)

1 ursuză = posomorâtă; taină= secret;

2 În primul vers, cratima leagă părţi de vorbire diferite şi este utilizată de întocmai din necesităţi prozodice (pentru menţinerea ritmului).

3 Muşcata se ofilise căci nu o udase nimeni (sens propriu/ denotativ).

4 Ea se ofilise de dorul celui drag (sens figurat/ conotativ).
Teme/ motive prezente în poezie: timpul, luna, umbra.

5. Sentimentul predominant care se desprinde din poezie este tristeţea, acest lucru fiind reliefat de atitudinea eului liric de a privi spre trecut cu nostalgie, nefiind mulţumit de prezent. Grupurile nominale indică faptul că tristeţea este sentimentul dominant
(,, tulburi nori”, ,,văzduhul veşted”, ,,mohorâte flori”, ,,ursuză luna” etc.).

6. În poezia ,,Grădinile Amăgirii”, apare ideea trecerii ireversibile a timpului. Eul liric simte că nu mai poate aduce clipele trecute înapoi şi încearcă un sentiment de nostalgie, cauzat de amintirea clipelor frumoase care ţin de trecut (,,în zadar vei cere viclenei năluciri/ Să-ţi mai învie-o moment a stinsei fericiri”).

7. Epitetul ,,văzduhul veşted” are rolul de a descrie văzduhul, asta fiind lipsit de viaţă, mohorât, inducând un sentiment de tristeţe. Se creează o simetrie între natură şi dispoziția eului liric, natura împărtăşindu-i parcă suferinţa.

8. În ultima strofă a sonetului predomină sentimentul de tristeţe. Eul liric regretă că nu se mai poate întoarce în trecut, la perioada de tinereţe pentru a simţi măcar o clipă de fericire.
Apare epitetul în inversiune ,,searbedele zori”, figură de stil menită să arate corespondenţa dintre senzațiile eului liric şi natură. Totodată, acesta are rolul de a arăta viziunea modificată a eului liric, lucrurile frumoase nemaiavând nicio importanţă pentru el. Inversiunea ,,amara soartă” arată cruzimea sorţii care face ca timpul, respectiv lucrurile frumoase să treacă excluzând să existe şansa de a le întoarce.

9. Titlul ,,Grădinile Amăgirii” conţine un termen concret (,,grădinile”) şi unul abstract (,,Amăgirii”), care este personificat prin scrierea cu majusculă. Astfel, se arată existenţa unui loc aflat în conştiinţa eului liric, spaţiu legat de clipa prezentă, clipă în care nu mai există decât amăgirea.
Câmpul semantic dominant din poezie este acela al tristeţii (,,s-a ofilit”, ,,ursuză”, ,,tulburi”, ,,veşted”, ,,vei plânge”, ,,amara”, ,,mohorâte”, ,,searbedele”), arătându-se starea eului liric – regretul mai târziu ,,apusa tinereţe”. Spaţiul imaginat, grădina, trimite iniţial cu gândul spre o poză a frumosului, a armoniei dar prin adăugarea celui de-al doilea termen (amăgire) se evidenţiază ideea că totul nu este decât o iluzie, o imagine a efemerului.