SUBIECTUL 32

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 32 (Emil Botta, Marea)

1 ,,frunze”; ,,valuri”

2 Cratima întrebuințată în construcţia ,,nu-mi da” are rolul de a marca elidarea vocalei ,,î” din forma pronominală ,, îmi’.

3 Am fost la mare. (substantiv)
Parcul acela este mare. (adjectiv)

4 teme/motive literare: marea, valuri, uitarea,

5 pronume şi adjective pronominale la persoana I („mi”, „meu”, „mă”); verbe la persoana I („nu ştiu”, „nu vreau”, „să uit”)

6 În partea a doua a poeziei se remarcă acumularea de negaţii pentru a sublinia necesitatea liniştii şi a uitării la care aspiră eului liric. Astfel, prin întrebuințarea adverbelor negative („nu”, „nici” – valoare adjectivala) ideea de singurătate şi de întoarcere înspre sine este extrem de bine evidenţiată.

7 Prin intermediul metaforei cu valoare de simbol marea este asociată cu imaginea pădurii, stabilindu-se o analogie între sunetul obiect de valurile „clocotitoare” şi foşnetul frunzelor. Sintagma este uzitată de doua ori pe parcursul textului, o data la mijloc şi o data în finalul poeziei, astfel fiind accentuată asemănarea şi realizându-se o simetrie a textului.

8 Incipitul poeziei reprezintă trezirea din somnolenţă a unor forţe interioare care până acum parcă nu s-au manifestat. Pentru a marca gradaţia ascendentă a agitaţiei interioare sunt folosite figuri de stil, precum epitetul în inversiune (,,clocotitoare valuri’’), metafora(,,digul pieptului meu’’), dar şi diferite feluri de imagini artistice vizuale sau auditive („legănare de frunze”, „valuri…loveau”, „talazuri creşteau”). Gradaţia este marcată şi de verbele folosite, trecându-se de la ,,se trezeau’’ şi ,,abia începea’’, la ,,loveau’’ şi ,,creşteau”. Imperfectul, timp verbal care exprimă o acţiune începută în trecut minus a se preciza momentul încheierii acesteia, face trimitere la faptul că odată ce au ieşit din starea de latenţă forţele interioare nu mai pot fi stăvilite, continuând să-şi facă simţită prezenţa permanent.

9 Titlul este reprezentat de un substantiv articulat hotărât – marea – care denumeşte metafora centrală a textului, ,,marea pădurii”. Astfel, titlul sugerează asemănarea evidentă în percepţia eului liric dintre freamătul pădurii şi clocotul mării, metafora amintită fiind explicitată pe parcursul textului liric.