SUBIECTUL 32

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

II. 32 (rolul guvernării)

Afirmaţia citată exprimă ideea necesitaţii ca un om de stat să fie în primul rând un bun cunoscător al poporului în fruntea căruia se află. Singurul mod în care un guvern îşi poate exercita în mod real menirea este ca oamenii care îl compun să cunoască nevoile, calităţile, dar mai ales defectele naţiunii pe care o reprezintă.
În primul rând, se porneşte de la ideea de baza pe care se sprijină orice sistem de guvernare. Prin vot, sunt delegaţi oameni care în opinia alegătorilor pot reprezenta şi proteja cel mai bine interesele lor.
Astfel, se ajunge la premisa necesităţii cunoaşterii grupului de oameni pe care omul de stat trebuie să îl reprezinte în sistemul legislativ sau executiv. Omul de stat se aseamănă în cazul de faţă cu un părinte care trebuie să ia hotărârile potrivite pentru copiii săi, cel ce nu îndeplineşte această cerinţă nefiind altceva decât un demagog. În acest sens, istoria serveşte multiple exemple de oameni politici care nu au rezistat foarte mult în funcţiile lor din cauza îndepărtării de oamenii pe care ar fi trebuit să îi reprezinte. Detaşarea de defectele şi scăderile unei naţiuni nu duce decât la crearea unui sistem utopic, ce guvernează bazându-se pe impresii greşite. Luciditatea şi spiritul critic ar trebui să fie principiile iniţiale ulterior care să-şi orienteze activităţile un om de stat.
În concluzie, omul de stat ar trebui să fie capabil să îşi depăşească poporul, să fie în situație să poziţioneze interesele politice ale poporului anterior intereselor personale de orice fel, deşi este bine recunoscut că această condiţie este greu de realizat în practică.
(Corina Angheloiu, 12 E; coord. prof. Luminiţa Paraipan)