SUBIECTUL 13

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 13. („De-abia plecaseşi” – Tudor Arghezi)

1. a se pleca; a-şi pleca capul; a pleca urechea;

2. Cratima desparte două părţi de vorbire diverse şi are rolul marcării pronunţării într-o singură silabă a prepoziţiei „de” şi a primei vocale „a”, a adeverbului abia, ajutând astfel la menţinearea măsurii şi ritmului versului.

3. Tot acel vis îngrozitor s-a dovedit a fi un semn pe care numai eu îl puteam înţelege.
Din cauza suferinţei a ajuns o umbră de om.

4. „Voiam să pleci”, „voiam şi să rămâi”

5. Interogaţia retorică din ultima strofă oferă cititorului lupta ce se dă în sufletul poetului între glasul inimii, care o vrea înapoi pe fiinţa iubită „De ce-ai plecat?”, şi glasul orgoliului rănit „de ce-ai mai fi rămas?”

6. Teoria iubirii neîmplinite; motivul plecării;

7. Prezenţa mărcilor eului liric (precum verbe şi pronume la persoana I şi a II-a „te-", „am rugat”, „voiam”, „plecaseşi”), laolaltă cu cea a exclamaţiilor („nu te-ai uitat o dată înapoi!”) şi a întrebărilor retorice („de ce-ai plecat?”) marchează în poezie lirismul subiectiv.

8. Ultima strofă se realizează în întregime pe baza antitezei între glasul inimii (cel neauzit) şi glasul minţii eului liric (gândul cel dintâi). Indecizia din sufletul poetului este redată în special în primul şi ultimul vers „Voiam să pleci, voiam să şi rămâi/ [...]/ De ce-ai plecat?de ce-ai mai fi rămas?”. Retorismul întrebării din finalul strofei adânceşte sentimentul melancoliei dată de regretul eului liric în faţa deciziei sale de a renunţa la iubire.

9. Titlul poeziei, constituit dintr-o locuţiune adverbială „de-abia”, lângă care plasat e un verb la mai mult ca perfect (timp specific unei acţiuni trecute şi demult încheiate), subliniază durerea încă intensă din sufletul poetului. De asemenea, persoana a II-a, singurul, a verbului sugerează reproşul eului liric la adresa iubitei, cuprins în forma unui monolog adresat din poezie.