SUBIECTUL 12

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 12. („Psalm” –Tudor Arghezi)

1. neputinţă = imposibilitate;
Povaţă = sfat;

2. Punctele suspensie adâncescregretul poetului de a nu fi auzit de divinitate, şi în același timp dezamăgirea sa.

3. Băiatul acela este slab de înger.
Am cumpărat azio imensă stea de mare.
Este o stea în devenire.

4. Utilizarea verbelor la mod indicativ, mod ce exprimă o acţiune prezentată de vorbitor ca reală, subliniază dorinţa arzândă a poetului de primi un semn din partea divinităţii, dorinţa de concret.

5. Motivul îngerului (ca semn al divinului), comunicarea cu divinitatea;

6. Prezenţa eului liric este evidentă în text prin folosirea frecventă a pronumelor şi verbelor la persoana I şi a II-a: „-ţi”, „mie”, „vorbeai”, „(mă) rog”, etc. ce fac evident monologul adresat lui Dumnezeu.

7. Poezia lui Arghezi transmite un puternic sentiment de tristeţe şi dezamăgire a eului liric, efect al lipsei „unui semn” din partea Celui de sus „doar mie, Domnul, vecinicul şi bunul, / Nu mi-ai trimis, de îndată ce mă rog, niciunul...”

8. Inițialul catren al poeziei este un monolog adresat divinităţii în care eul liric îşi face simţită prezenţa încă din debutantul vers. Strofa oferă o dorinţă adâncă a eului, evidentă prin folosirea verbului „vreau”, dar marchează în acelaşi timp şi un reproş la adresa Domnului, exprimat cel mai concret în întâiul vers: „Nu-ţi cer un fapt prea cu neputinţă”. Epitetul multiplu „recea (mea-)ncruntată (suferinţă)”, întăreşte motivul eului liric de a da glas reproşului.

9. Limbajul este familiar, îmbinat cu termeni arhaici (ghies), evidenţiind tocmai dorinţa eului liric de a diminua distanţa dintre el şi divinitate. În această poezie lirismul este de tip subiectiv căci sunt exprimate în mod direct stări, senzații ale poetului (deznădejdea, regretul de a nu avea „semne” din partea divinităţii), iar la grad lexico-morfologic există mărci ale prezenţei acestuia („nu cer”, „mea”, „mie”).