SUBIECTUL 100

picassoo · Administrator Data inscrierii: 31/Mar/2008 Mesaje: 301

I. 100 (Ilarie Voronca, Ulise)

1 „uzată”=nefolosită, neatinsă; „credincios”=necredincios

2 În sintagma „o! gazeta” este folosit semnul exclamării, deoarece marchează interjecţia şi concomitent intervenţia afectivă a eului liric.

3 a duce cu vorba; a duce grija; a duce dorul (cuiva)

4 „acum strada te primeşte ca o cutie poştală”, „strada e aici la picioarele tale ca de pildă un câine credincios”.

5 Poezia este un monolog adresat, iar prin folosirea pronumelui „tu” se accentuează destinatarul mesajul numit şi în titlul textului.

6 Comparaţia „obişnuinţa e pe umerii tăi ca o cămaşă uzată” sugerează ideea de acomodare cu o existenţă absolut banală, în care elementul surprinzător nu poate să intervină; nimeni şi nimic nu pare să-l surprindă pe acest Ulise, prezentat într-o manieră avangardistă.

7 Titlul este alcătuit dintr-un substantiv propriu, numindu-l pe celebrul erou grec care a participat la războiul troian. Conţinutul textului însă contrariază aşteptările cititorului, deoarece eroul este introdus în banalul cotidianului, în platitudinea vieţii comune.

8 Textul aparţine mişcării de avangardă, identificându-se trăsături ca de exemplu nerespectarea constrângerilor prozodice – versul liber, ingambamentul (continuarea unei idei în următorul vers cu literă mică), utilizarea limbajul uzual, folosind puţine figuri de stil şi evidenţierea spiritului ludic.

9 În ultimele şase versuri se trece de la cadrul exterior spre cel al interiorităţii, schimbarea planului fiind concepută prin conjuncţia adversativă „dar”. Prin metafora „arcul din pupilele tale”, eul liric doreşte să sugereze că viziunea, punctul de vedere, este „întors” de altcineva, adică modificat sau concretizat de o tărie exterioară individului. Fiind scrisă în spirit avangardist, poezia dezvăluie o parte ludică, folosindu-se cuvinte sau combinaţii mai neobişnuite, cum ar fi „zgomote iţi ling tâmplele arterele”, iar cele două substantive enumerate („tâmplele” „arterele”) nu sunt despărţite prin virgulă. Apare implicarea eului liric prin interjecţia „o!”, iar folosirea pronumelor de persoana a II-a evidenţiază caracterul adresat al textului.